USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și-a reconfirmat statutul de lider la nivel național în clasamentul Webometrics
- vizualizări: 1297
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova își păstrează poziția de lider printre instituțiile de învățământ superior din țară, pentru al treilea an consecutiv, conform clasamentului Ranking Web of Universities (Webometrics).
Potrivit Raportului Webometrics publicat la sfârșitul lunii iulie 2024, universitatea noastră se clasează pe poziția 263 printre universitățile din Europa Centrală și de Est, pe locul 1127 printre cele de pe continentul european și pe poziția 3665 printre cele peste 30 de mii de instituții prezente on-line la nivel global.
USMF „Nicolae Testemițanu” ocupă primul loc la nivel de țară la capitolul Excelență, fapt ce denotă calitatea studiilor și a articolelor științifice publicate de cadrele științifico-didactice și cercetătorii Universității în reviste internaționale cu factor de impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate la 27 de discipline, conform datelor 2019-2023 (Scimago).
Totodată, în ultimele șase luni, USMF „Nicolae Testemițanu” a avansat la nivel global cu 200 de poziții la capitolul Impact (Vizibilitate).
La capitolul Transparență, Universitatea se află pe locul II la nivel național după numărul de citări ale publicațiilor autorilor în profilurile pe Google Scholar. Universitatea înregistrează o creştere de 21,9% a numărului de citări în Google Scholar, de la 38 953 citări (în luna iulie 2023) la 49 888 (în iulie 2024). Datele sunt publicate pe site-ul oficial al clasamentului internațional Webometrics “Transparent Ranking” (http://www.webometrics.info/en/transparent).
„Acest rezultat atestă că dispunem de un potențial uman științific puternic și competitiv. În continuare recomandăm cadrelor didactice și ştiinţifico-didactice, studenților-doctoranzi și cercetătorilor să-și creeze și să-și gestioneze profilul cercetătorului pe Google Scholar, să publice în acces deschis, inclusiv în repozitoriul instituțional, să-și promoveze lucrările, să-și monitorizeze impactul productivității științifice, dar și al citărilor publicațiilor, să urmărească cine le citează lucrările, să participe la cercetări interdisciplinare și să construiască relații cu alți cercetători, să valorifice oportunitățile de publicare, burse și stagii de cercetare ș.a. Toate acestea contribuie la sporirea vizibilității și a performanței științifice a cercetătorului, cât și la menținerea tendinței ascendente a Universității”, a afirmat rectorul Emil Ceban.
Menționăm că USMF „Nicolae Testemițanu” se poziționează pe primul loc la nivel național în clasamentul Webometrics începând cu luna iulie 2022.
Lansat în 2004 de către Cybermetrics Lab din Spania (Spanish National Research Council, CSIC), Ranking Web of Universities este un sistem de clasificare pentru universităţile din întreaga lume, ce are scopul de a motiva atât instituţiile, cât şi cercetătorii să promoveze constant și echidistant pe on-line activitățile lor în domeniu. Obiectivul principal al clasamentului Webometrics este de a promova accesul deschis la cunoștințele generate de instituțiile de învățământ superior. Cea mai bună strategie pentru a îmbunătăți poziția în top este de a crește cantitatea și calitatea conținutului web. Acesta este cel mai amplu clasament academic al instituțiilor de învățământ superior ce oferă un exercițiu științific independent, obiectiv, gratuit și deschis pentru furnizarea de informații fiabile, multidimensionale, actualizate și utile despre performanța universităților din întreaga lume.
Ranking Web of Universities este publicat de două ori pe an și analizează, în prezent, 30 de mii de instituții de învățământ superior din peste 200 de țări, după trei indicatori:
50% – Impactul (Vizibilitatea) – numărul total de linkuri (legături) externe pe care domeniul web al instituţiei le primește de la terțe părți (Ahrefs Majestic);
10% – Transparența (Deschiderea) – numărul total de citări ale cercetătorilor universității ce se regăsesc în topul celor 310 profiluri ale autorilor, din care se exclud primele 20 de profiluri (Google Scholar Profiles);
40% – Excelența – calitatea articolelor științifice publicate în reviste internaționale cu factor de impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate la 27 de discipline, conform datelor 2019-2023 (Scimago).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii