Consilierea psihologică se adresează persoanelor aflate în dificultate ca:
- adaptarea la un nou mediu;
- probleme de relaționare cu ceilalți;
- diferite stări negative (stres, instabilitate emoțională, tristețe, iritabilitate, sentimente de vinovăție, teamă etc.);
- clarificarea opțiunilor pentru o anumită profesie etc.
Psihoterapia urmărește să-i ajute pe cei care:
- doresc să găsească modalități mai productive de a gândi și acționa în cazuri de depresie, obsesii, atacuri de panică, fobii (de exemplu frica de zbor, frica de înălțime, teamă de spații închise etc.);
- doresc să învețe a face față unor evenimente traumatice ca ruperea unei relații amoroase, divorț, accident, îmbolnăvire, violență domestică, pierderea unui membru al familiei etc.;
- doresc să aibă mai multă încredere în propria persoană.
Consilierea e mai degrabă un proces de rezolvare de probleme actuale, iar psihoterapia este mai mult un proces de ”vindecare” sufletească prin intermediul unor tehnici specializate.